SISTEMUL

Există în inventarul ştiinţei un concept care se defineşte ca sistem. Sistemul este un ansamblu coerent de corpuri, prin corpuri înţelegem toate existenţele materiale de la corpuri la atom.Aceste corpurii se află în conexiune şi astfel ele se influinţează reciproc.Chiar şi întregul univers este un sistem, în care sunt conectate toate componentele.

Hegel nota în cartea sa „Ştiinţa logicii” la pagina 504 urmăroarele, citez: „Întregul  este unitatea reflectată care posedă subzistenţă pentru sine; dar această subzistare a unităţii e totodată şi respinsă de ea; întregul , ca unitate negativă, este raportarea negativă la sine însuşi, astfel această unitate s-a înstăinat de sine: ea îşi are subzistenţa în conrariul său, în multiplul mod nemijocit, în părţi. Întregul constă deci din părţi, încât el nu e nimic fără ele.”

El este, prin urmare, întregul raport şi totalitatea independentă; dar tocmai din acelaşi motiv el nu este decât un ce relativ, căci ceea ce face el din totalitate estemai curând al său alt ceva, adică părţile; şi el îşi are subzistenţa nu în sine, ci în al său alt ceva.

Din punct de vedere al componentei funcţionale, o structură presupune existenţa unor legi (opozitive elementelor acelui sistem), care se conservă sau se dezvoltă prin jocul transformărilor sale, fără ca acestea să scoată sistemul respectiv din frontierele sale sau să apeleze la elemente exterioare.

Cu alt cuvinte o structură (întregul) are trei calităţi fundamentale şi anume: de totalitate, de transformări şi de autoreglaj (reacţie). Pentru a putea fi utilizată mai departe, după descoperirea structurii, aceasta trebuie să poată fi formalizată. Aici intervine lucrarea teoreticianului, pentru a obţine o structură independentă de el.

Formalizarea se poate exprima printr-un set de ecuaţii logico-matematice sau  printr-un model cibernetic. Formalizarea poate fi realizată în grade diferite, funcţie de decizia teoreticianului, cu observaţia că modul de existenţă a structurii pe care el o descoperă, urmeazăsă fie precizat în fiecare domeniu particular al cercetărilor.

Putem încheia cu concluzia că prin sistem trebuie să înţelegem un ansamblu de relaţii care se menţin, se transformă independent de lucrurile pe care le leagă.

Din acest mic material se vede clar din ce componente rezultă dificultăţile însuşirii mecanismului de gândire al subiectului, care este determinat de o structură teoretică subiectului implicat în această învăţare şi de un sistem care se schimbă odată cu epoca istorică, spaţiul cultural şi societatea umană, dar este prezent în toate epocile şi în toate societăţile.